top of page
Writer's pictureUdrea Cristian

ROMAN 22.290

Mult mediatizata problema a camionului romanesc se apropie de un final sau abia începe? Eu sper ca abia începe pentru ca necesarul de autovehicule comerciale si speciale la nivel mondial este mare si supratehnologizarea lor a dus la imposibilitatea de producție.

22.290 DFAE este ultimul camion NOU văzut ieșind pe poarta uzinei de la Brasov. Hai sa vedem ce e cu acest vehicul! Roman are o întreaga istorie cu modelele 6x6 debutând cu autocamionul 665 care a rămas o legenda. Întrebarea rămâne totuși : Este 22.290 la înălțimea 665-ului? Este!

Motorul - MAN 0836 LFL de 6,87 litri cu o putere de 290 CP la 2400 rpm si un cuplu de 1150 Nm/1200-1800 rpm asigura un raport 13 cp/ tonă. Este suficient dar nu extraordinar. Marele avantaj pentru varianta euro 5 este ca acest motor nu are nevoie de Ad Blue. O discuție despre Euro 6 ar deschide total piața pentru camionul prototip produs la Brasov in 2021.

Cutia de viteze ZF- 9S1310 împreuna cu cutia de distribuție VG 750 reprezintă opțiunea normală pentru motorul ales de producătorul brașovean. O aplicație specială probabil ar include o transmisie automată.

Punțile produse cu succes de Autocamioane Brasov echipează acest model asigurând performanța NECESARA pentru off-road. Daca arunca cineva privire la cat de mari sunt carcasele diferențialelor in ziua de azi sigur va avea un atac de panica. Sunt foarte mici! Asta înseamnă ca au coroane foarte mici rezultând in solicitări extreme. Diferențialele Roman sunt in schimb cele clasice , cu coroane mari! Sa nu fiți surprinși când veți vedea un bătrân Roman ca remorchează un actual camion militar cu coroanele rase in urma unei aplicații prin noroaie.

Ce s-a îmbunătățit la camionul romanesc?

Bara față a fost redesenată in așa fel încât sa asigure funcțiile obligatorii: cuple pneumatice, electrice , ieșire troliu , cârlig, scut etc

Direcția a devenit ușoară si precisa.

Troliul hidraulic a fost prevăzut cu ieșire față- spate

Anexele sunt ridicate deasupra nivelului de 1,5 m asigurând capacitatea vehiculului de a trece prin vaduri de 1,2 m

Umflarea din mers a roților oferă posibilitatea de a trece de pe asfalt pe off road in cele mai bune condiții.

Ar fi nevoie de mașini de genul asta si chiar as recomanda ca cineva sa comande uzinei vreo 60-80 de bucăți pe an! Ar însemna o miraculoasă relansare!



Yorumlar


Recente

bottom of page